De 20 de ani cu ei, pentru ei ! – eveniment aniversar Fundatia PECA

Au fost alaturi acestei aniversari: Excelența Sa, domnul Jean-Hubert Lebet (Ambasador al Elveției), domnul Uwe Seidner (preot al Bisericii Evanghelice din România), domnul Călin Comșa (preot al Bisericii Ortodoxe Române din Ghimbav), domnul Dorel Toma (primarul orașului Ghimbav), domnul Gheorghe Durnă (director general al DGASPC Brașov), doamna Doris Marti (vicepreședinte al Asociației PECA din Basel, Elveția).

Evenimentul a fost deschis de corul de copii, format din beneficiari ai fundației și ai programului after-school gratuit, cu melodia “Acasă”.

Printre discursuri, momentele muzicale susținute de Steffen Schlandt la orgă și corul “Jugendbachchor” au animat atmosfera. Invitații au rămas impresionați de momentul “Amintri din trecut, imagini din prezent” pregătit de fondatoarele fundatiei, doamna Sonja Kunz și doamna Maria Gavriliu, în cadrul căruia s-au prezentat demersurile din 1994 și până în prezent, activitățile la casele de tip familial “Casa Prichindel” și “Casa Livezii”, proiectele de ajutor social și susținerea tinerilor pe termen lung prin programe adecvate și suport rezidențial la “Casa Salix” si Atelierul Diversis. Doamna Maria Gavriliu a întipărit în mintea invitaților întrebarea “Ce faci cu ceea ce-ți dă Dumnezeu?”, după care a amintit nu doar experiențele pozitive ci și cele mai dificile prin care au trecut de-a lungul anilor.

Ulterior, gândurile împărtășite cu publicul de catre „prichindeii” Lidiana și Florin au adus lacrimi și zâmbete pe chipurile celor prezenți. Lidiana a menționat că încă își vizitează familia biologică, însă observă o diferența mare comparând cu stilul de viață și educația de care a avut parte la fundație. Florin a precizat că probabil nu ar mai fi fost în viață dacă nu ar fi fost preluat de echipa fundației și a spus “Suntem toți norocoși pentru tot și suntem dornici să fim tratați ca niște copii normali, fără ca oamenilor să le fie milă de noi sau să ne zică “.

Organizatorii au pregătit de asemenea și jocuri și ateliere pentru copii într-un spațiu special amenajat. Produsele confecționate în cadrul “Atelierului Diversis”(www.atelierdiversis.ro), proiect finanatat printr-un grant din partea Elvetiei, prin intermediul Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa, au putut fi admirate la stand și achiziționate de public. Dupa masa oferita, 250 de invitați au părăsit locația încântați, cu admirație și respect pentru angajați și cu multă speranță în suflet pentru o Românie care oferă adăpost, educație și dragoste tuturor copiilor fără părinți si celor aflati in nevoie!

Multumim tuturor celor prezenti si sponsorilor acestui eveniment!